De la mamă singură cu doi copii la mamă-vultur

Când am decis să zbor după propriile reguli, aveam curaj, dar nu și disciplină. În timp, am învățat că pot fi completă ca mamă singură, oferindu-le copiilor mei sprijin constant și iubire necondiționată.

Am învățat că o mamă nu are voie să obosească. Rolul de mamă este activ zi și noapte, secundă de secundă. Este o misiune cu durată determinată, în care trebuie să dai tot, dacă îți dorești copii autonomi, puternici și neclintiți în fața unei lumi uneori neprietenoase.

drawing of a single mom with two children

Anii de acum sunt temelia pentru viața lor de adult; rolul meu este mai intens ca niciodată. Efortul meu este neobosit în a le oferi tot sprijinul de care au nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a lor.

Când am ales să fim părinți, am ales să fim mentori, să sacrificăm uneori propriile nevoi sau timp liber și, mai presus de toate, am ales să schimbăm lumea.

Vreau ca ai mei copii să zboare cât mai sus și cât mai mult, iar dacă va fi să ajungă în capătul celălalt al lumii, eu mă voi bucura sincer de fericirea și implinirea lor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *